Decompresia vertebrala


decompresie vertebrala
decompresie vertebrala

Decompresia vertebrala este un procedeu fizic prin care se urmareste largirea temporara a spatiului dintre vertebre. Acest procedeu are ca scop degajarea discurilor intervertebrale.

Aceasta nu este o metoda chirurgicala si si are carol eliminarea durerilor de spate.

Cu pastile se elimină durerea, dar cauza rămâne
Tot ce înseamnă tratarea problemelor de spate nu trebuie să implice durere. În acest scop, înainte de fiecare „metodă de atac” se fac diferite proceduri (vacuum, vibromasaj, bombardare cu oxigen a ţesuturilor) ce încălzesc musculatura. „Pacienţii nu au de ce să se teamă de decompresia electronică – sau masa care întinde. Tridimensională şi multifuncţională, masa pe care se aşază pacientul este conectată la un calculator la care ajung datele bolnavului, iar după ce se izolează segmentul afectat de pe coloană calculatorul dă mesei procedurile personalizate de decompresie. Aparatul lucrează foarte fin, nu se aude, nu se simte, zona dureroasă fiind decompresată în totalitate”, a mai spus specialistul. Potrivit acestuia, mesele au un sistem care dozează forţa cu care trebuie să se apese zona bolnavă, se calculează un dozaj precis, masa începe să facă flexie – extensie cu diferite viteze, amplitudine laterală, stânga sau dreapta. Ideea după care se ghidează medicul este că pacienţii trebuie să vindece cauza, nu doar durerea în sine. Cu pastile se elimină durerea, dar cauza rămâne.

„Trebuie evitate frigul şi aerul condiţionat”
Tot timpul, organismul nostru e în conflict: tot ce înseamnă ligament, muşchi, oase, pe de-o parte (cu cât ne mişcăm mai mult sunt mai bine, mai sănătoase), şi, pe de altă parte, discul (cu cât îl solicităm mai mult, cu atât el se deshidratează). „În afară de efortul fizic, de ceea ce facem în mod obişnuit, normal e să luăm pauze, să ne ridicăm de pe scaun. De bază e ca fiecare persoană să facă cât mai multă mişcare, să evite traumatismele şi statul mult în picioare, dar şi strănutul, tusea. Când strănutăm sau tuşim se face o presiune mare în cavitatea pleurală, în abdomen. Totodată se contractă foarte mult musculatura spatelui, e ca o undă de şoc care împinge discul din canalul medular. De aceea trebuie evitate frigul, aerul condiţionat, iar seara trebuie să-i creăm discului condiţii să se relaxeze. Ar fi bine să punem o pernă electrică pe toată musculatura sau să facem baie în cada cu apă caldă, măcar jumătate de oră. Astfel, muşchiul se relaxează, şi discul are timp să se hidrateze. În schimb, dacă stăm tot timpul stresaţi, în poziţii incorecte, cărăm greutăţi, toate acestea ne pot da deodată contracturi musculare”, ne-a spus medicul Vasile Druţă. Un os, dacă nu e pus în funcţiune, în câteva luni devine osteoporotic şi se sparge. „Cosmonauţii, de exemplu, după o lună de stat în spaţiu nu sunt lăsaţi să meargă imediat atunci când ajung pe Pământ”, ne-a dat exemplu medicul.

Somnul suficient contribuie la refacerea discurilor
Pentru a avea rezultate mai bune, chiropractica trebuie combinată cu mai multe complexe de tratament pentru tot ce înseamnă dureri de spate.
„Un alt aparat performant şi extrem de apreciat pe care-l avem în clinică este şi «Oxigene exercise», pe care noi îl numim «peştişorul de aur». E vorba despre o maşinărie de ultimă generaţie, care decompresează fiecare disc. Ne putem da seama de cât de hidratate sunt discurile şi în funcţie de înălţime. Dimineaţa suntem mai înalţi decât seara. Peste zi, discurile se deshidratează, iar noaptea se rehidratează. Dacă dormim două ore pe noapte, ele n-au timp să se rehidrateze, însă dacă dormim suficient şi le creăm condiţii optime, atunci vor reveni la starea iniţială, sănătoasă”, a adăugat medicul ortoped.

„Mesele automate fac manipularea sigură şi fără riscuri“

Chiroterapia se adresează tuturor segmentelor coloanei vertebrale. Prin chiroterapie se urmăresc: mobilizarea fiecărui segment discovertebral; redarea elasticităţii ligamentelor; redresarea microcirculaţiei; îmbunătăţirea hidratării discale; reducerea subluxaţiilor vertebrale şi corectarea axului vertebral. „Chiroterapia, alături de decompresia tridimensională a vertebrelor, reprezintă «standardul de aur» în tratamentul nechirurgical al afecţiunilor coloanei vertebrale. Chiroterapia se face pe mese speciale automate, ce fac manipularea sigură, exactă şi fără riscuri”, ne-a declarat medicul.

• „Când strănutăm sau tuşim se face o presiune mare în cavitatea pleurală, în abdomen. Totodată se contractă foarte mult musculatura spatelui, e ca o undă de şoc ce împinge discul din canalul medular“ sursa http://www.taifasuri.ro

Kineto Power ofera servicii complexe de kinetoterapie inclusiv sedinte de decompresie vertebrala utilizand masa de elongatii.

Kineto Power – cabinet kinetoterapie moderna in Suceava

Elongatii coloana – decompresii vertebrale. Nou in Suceava masa de elongatie!

Publicată de Kineto Power pe Miercuri, 2 Mai 2018

Previous Tot ce trebuie sa stii despre bancile cooperatiste ne spuna Credite-Bancare.com
Next Allview Soul X5 Pro cu sau fără notch?