OSBTEGO – locul unde îți recreezi copilăria


Privea cu ochi triști căsuța din fața sa. La fel îl privea și ea, cu ochi stinși prin ferestrele goale, fără perdele, cu geamuri murdare și opace.

S-a scurs mult timp de când nimeni nu i-a mai dat binețe și nu i-a trecut pragul. De când cei bătrâni, ziditorii ei, s-au călătorit din această lume, a rămas singură, părăsită, să înfrunte ploile și arșița verilor. Nici nu mai știa câte anotimpuri trecuseră peste ea, câte ierni își cernuseră fulgii pe acoperișul său coșcovit, câte toamne își plânseseră tristețile pe ziduri, sau câte vânturi de primăvară îi răsfiraseră șindrilele…. Se consolase cu gândul că iarna care va veni, își va da ultima suflare sub plapuma grea de omăt care o va acoperi cu uitare.
Tânărul o privi cu nostalgie și ochii i se umeziră ușor la amintirea verilor când sosit în ograda bunicilor, casa aceasta fremăta de veselie și voie bună. Proaspăt văruită de mâinile harnice ale bunicii, râdea în soarele amiezilor, în timp ce bunicul își fuma liniștit pipa în tindă.
Amintirea aceasta îi lumină mintea ca un flash orbitor și din clipa aceea, ideea de a renova casa bunicilor, nu-l mai părăsi…
Sosit în capitală, fără să aibă un minim de experiență în ceea ce privește construcția unei case, făcu și el ce face toată lumea aflată într-o astfel de situație: caută pe internet.
După ce accesă mai multe site-uri de profil, își făcu multe calcule, le așternu pe hârtie și alegerea sa se opri la Osbtego.ro, unde avea cele mai bune oferte la materiale de construcție.
Găsi aici, cherestea, dulapi de lemn, grinzi și scândură necesare pentru consolidarea acoperișului șubrezit, placaj, pal și OSB pentru reconstrucția pereților, parchet laminat eurowood de stejar pentru înlocuirea podelelor mâncate de cari. Și încă un aspect care îl făcu să se hotărască asupra acestui furnizor a fost livrarea gratuită a produselor la căsuța bunicilor, în apropiere de București.
Cu comanda lansată pe site, tânărul aștepta acum cu nerăbdare să se apuce de renovarea casei căreia dorea să-i insufle un licăr din copilăria sa.
Aici își dorea să fie refugiul său secret, să recreeze oaza sa de liniște și pace după ce părăsea tumultul capitalei. Și aici nădăjduia să își crească copiii în mijlocul naturii, departe de agitația orașului.
Zâmbi mulțumit că a făcut ce trebuia și în adâncul inimii sale știu că de undeva, de sus, și bunicii săi zâmbeau fericiți.
Previous Colectarea gunoiului – mai simpla ca niciodata
Next Corpurile de iluminat perfecte pentru casa ta!